Se afișează postările cu eticheta CROMOTERAPIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CROMOTERAPIE. Afișați toate postările

luni, 15 octombrie 2007




Întreaga noastră existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile minunate din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culoarea pereţilor încăperilor, culorile clădirilor, culorile automobilelor şi a feluritelor vehicule cu care ne depalsăm, culorile cărţilor, revistelor, ziarelor, culorile scenelor din filme şi a celor pe care le vedem la televizor, luminile colorate ale artificiilor de sărbători, culorile globurilor şi cele ale ambalajelor pentru cadouri, ori culorile florilor pe care le oferim celor dragi de sărbători.

Toate acestea reprezintă prilejuri în care noi interacţionăm cu culorile şi venim în contact cu efectele lor. Tocmai de aceea este util să ştim care sunt efectele fiecărei culori asupra fiinţei umane.

De la roşul aprins al unui măr copt, la albastrul profund al cerului senin, o întreagă gamă de nuanţe coloristice ne sugerează apropierea şi depărtarea, intensitatea şi relaxarea.


CALD: ROŞU

La extrema caldă, roşul este stimulant, el aprinde flacăra dorinţei, ne face să ne simţim mai puternici şi plini de forţă. Atunci când este predominant într-o încăpere, el dă senzaţia de condensare şi stimulare şi face ca încăprea să pară mai mică.

RECE: ALBASTRU

Oarecum complementar lui, la extrema rece, albastrul, este profund relaxant şi calmant, ne trezeşte înclinaţia către interiorizare şi face să apară în noi afectivitatea. Atunci când albastrul este predominant într-o încăpere, el conferă senzaţia de spaţialitate, prin care noi percepem în mod subiectiv că încăperea este mai mare.

CALD: PORTOCALIU ŞI GALBEN

Tot calde, însă mai temperate în efectul lor stimulator, sunt portocaliul şi galbenul. Portocaliul este o culoare prin excelenţă antidepresivă şi face să apară buna-dispoziţie, în timp ce galbenul stimulează gândirea raţională şi este un excelent stimulent mental.

RECE: TURCOAZ ŞI VIOLET

Alături de albastru, tot răcoritoare sunt şi turcoazul şi violetul. Turcoazul este liniştitor, purificator şi reîmprospătător, în timp ce violetul trezeşte speranţa, redinamizează simţul valorii şi ne face să devenim conştienţi de dimensiunea spirituală a vieţii.

PUTEREA VINDECATOARE A CULORILOR

Fiecare culoare are propria ei putere vindecătoare asupra fiinţei umane. Fie că alegem să beneficiem de efectul binefăcător al unei anumite culori purtând haine care au acea culoare, fie că alegem să locuim într-o încăpere colorată într-o anumită culoare, fie că ne vom ilumina încăperea cu ajutorul unui bec colorat, de fiecare dată noi vom putea simţi totodată şi efectul vindecător al culorilor.ROŞURoşul este puternic dinamizant şi este un remediul excelent pentru stările de lipsă de putere, pentru stările de moleşeală şi de asemenea este util în caz de hipotensiune.PORTOCALIUPortocaliul conferă elan mobilizator, trezeşte bucuria interioară şi are un puternic efect tonifiant asupra psihicului. El este totodată un puternic remediu afordisiac.GALBENGalbenul este un puternic stimulent al inteligenţei. El are efect vindecător în caz de reumatism, artrită şi de asemenea ajută întărirea structurii osoase.VERDEVerdele este culoarea armoniei, a echilibrului şi a neutralităţii. Verdele are un puternic efect vindecător în cele multe situaţii de boală, de la dureri de cap până la cancer.TURCOAZTurcoazul este culoarea imunităţii. El are efect vindecător în feluritele boli inflamatorii ori febrile, în cazul tensiunii nervoase ori al agitaţiei mentale.ALBASTRUAlbastrul face să apară o profundă stare de relaxare în întreaga fiinţă. El are efect vindecător în caz de hipertensiune, astm, migrene şi este un excelent remediu anti-stress.VIOLETVioletul are mai ales un profund efect regenerator din punct de vedere spiritual. El favorizează vindecarea nevrozelor, a tulburărilor mentale şi a epilepsiei.
Andrei Gămulea-profesor de ayurveda

sursa:amnro.net

CROMOTERAPIA


Culoarea stăpâneşte într-un anume sens întreaga natură, iar pentru noi, oamenii, culorile se identifică cu viaţa însăşi. Între culori şi viaţa noastră interioară, psihică şi mentală, există o intimă legătură nevăzută.
Efectele psihologice ale culorilor au fost demonstrate în ultimii ani de mulţi specialişti. Astfel roşul este o culoare activă, dinamică, generând entuziasm, portocaliul trezeşte veselia şi buna dispoziţie, verdele are efect calmant, griul ]nchis generează tristeţe şi monotonie.
Culorile influenţează în mod nebănuit fiziologia noastră. Pulsul, tensiunea arterială şi chiar temperatura corpului se modifică sub influenţa culorilor. Lumea culorii îşi pune amprenta asupra vestimentaţiei noastre, a alimentaţiei, intervine nemijlocit în decorarea interioarelor, în arhitectură, în design, în medicină şi în ştiinţă.
Pentru a se menţine în stare de echilibru, psihicul uman are nevoie de toată gama de nuanţe de culori pe care ni le oferă natura. Culorile pot fi folosite în mod înţelept de către cel care le cunoaşte efectele, pentru a genera o stare pozitivă, stenică de bucurie, veselie, fericire, umor, entuziasm sau detaşare.
Folosite în mod înţelept, culorile pot ajuta la refacerea echilibrului energetic perturbat. Culorile bine alese în funcţie de necesităţi îşi pot aduce aportul binefăcător la refacerea stării de echilibru a unei fiinţe umane bolnave, generând modificări benefice la nivel fiziologic, psihic şi mental.
sursa:amnro.net

IMPORTANŢA PRACTICĂ A CULORILOR

Există mai multe metode, foarte simple, la îndemâna oricui, pentru a utiliza culorile, atât în vederea ameliorării sănătăţii, cât şi pentru a ne armoniza cât mai deplin fiinţa în mai multe direcţii.
Veşmintele
În funcţie de situaţie şi de stările cu care suntem confruntaţi predominant, ne putem efectiv alege îmbrăcămintea în totalitate în funcţie de proprietăţile fiecărei culori şi, bineînţeles, după propriile noastre necesităţi, pe care urmărim să le satisfacem. Aceasta o poate face orice fiinţă, evitând culorile cu efecte nefaste în cazul ei.
Pietrele preţioase şi semipreţioase
Acestea posedă, de asemenea, virtuţi extraordinare. Inconvenientul major în cazul pietrelor preţioase este preţul care nu permite, din nefericire, oricui să-şi adapteze nevoilor sale acea piatră preţioasă a cărei culoare îi va fi benefică.
Sticlele colorate
Este suficient să ne procurăm sticle obişnuite, colorate însă din fabrică, într-o culoare adecvată intenţiei noastre. O asemenea sticlă colorată având, se înţelege, culoarea pe care o dorim, va fi umplută cu apă obişnuită şi apoi va fi expusă cât mai mult timp la soare, astupată. Această apă va fi apoi băută în locul oricărei alta. Dacă nu reuşim să găsim sticle colorate conform necesităţilor noastre, putem recurge la sticle transparente pe care le vom înfăşura, înainte de expunerea la soare, în celofan sau ţiplă colorată adecvat.
Lampa de cromoterapie
Aceasta poate fi orice lampă de mare putere utilizată de fotografi în laboratoarele foto, care este ermetic închisă şi la care se pot ataşa filtre colorate diferit în funcţie de necesităţile noastre. Când o folosim, vom ataşa la ea un filtru din sticlă colorată în funcţie de efectul pe care îl dorim.
Utilitatea Cromoterapiei
Utilizând cromoterapia în mod inteligent, după ce în prealabil ne-am conştientizat precis carenţele, respectiv preponderenţele, vom reuşi să ne reechilibrăm fiinţa, compensând diferitele niveluri afectate datorită stagnării sau a slabei dinamizări, energizând zona corespondentă prin expunerea directă a zonei respective la anumite radiaţii colorate, mai mult sau mai puţin intense. În prealabil, este însă necesar să ne facem un bilanţ al sănătăţii, utilizând indicaţiile pe care ni le dau culorile.
sursa:amnro.net