TERAPIA CU APA DE IZVOR

Apa pură de izvor este elixirul tainic al vieţii. Nevoia de a bea apă este una dintre cele mai importante necesităţi vitale ale omului. Sănătatea omului depinde într-o mare măsură de starea de curăţenie a stomacului. A bea o apă curată şi pură este o minunată împrospătare pentru întreaga noastră fiinţă. Atât trupul, cât şi mintea noastră se bucură de mângâierea apei purificatoare.
ÎNAINTE: În seara de dinaintea procedeului, nu vom consuma băuturi carbogazoase sau alcoolice.PROCEDEUL: De îndată ce ne trezim, înainte de a merge la baie să ne spălăm, vom bea, pe cât posibil într-un interval de 5-10 minute, o cantitate de 1 litru până la 1,3 litri de apă pură de izvor sau apă plată.DUPĂ: După aceea, timp de 1 oră, nu vom mânca nimic şi nu vom bea altceva, decât doar puţină apă.DURATA: Se va proceda în mod similar, în fiecare dimineaţă, mai multe zile la rând.
EFECTE: Realizată zilnic, această cură simplă poate favoriza vindecarea următoarelor afecţiuni:- după o zi de cură cu apă: constipaţia, durerile de cap, tusea, bronşita- după două zile de cură cu apă: durerile de stomac, hiperaciditatea, gastrita- după o săptămână de cură cu apă: bolile uro-genitale, reumatismul- după o lună de cură cu apă: hipertensiunea, diabetul, cancerul în faze incipiente- după trei luni de cură cu apă: tuberculoza pulmonară, paralizia, cancerul.

prof. Andrei Gămulea

sursa:amnro.net

IRIDOLOGIA

ABORDAREA PRINCIPIALĂ

Există un principiu străvechi conform căruia partea se reflectă în întreg, iar întregul se reflectă în parte. La nivelul organismului uman, privit ca întreg, acest principiu se poate manifesta atât prin capacitatea de a acţiona asupra unei zone restrânse a acestuia, generând astfel efecte benefice asupra întregului corp (aşa cum se procedează în acupunctură, auriculopunctură, reflexoterapie, presopunctură), cât şi prin capacitatea de a detecta, prin observarea doar a unei părţi a fiinţei, unele modificări ce se manifestă în întregul sistem (aşa cum se petrece de exemplu în cazul analizei sângelui sau a urinei, situaţii în care se pot obţine informaţii despre activitatea mai multor organe).
Aici se înscrie şi iridologia, care este ştiinţa diagnosticării dezechilibrelor de la nivelul organismului prin observarea modificărilor aspectului irisului.
La fel cum întreg organismul se reflectă la nivelul tegumentului (pe acest principiu se bazează acupunctura şi presopunctura), palmelor, tălpilor (reflexoterapia), pavilionului urechilor (auriculopunctura), toate organele şi sistemele corpului îşi găsesc o reprezentare la nivelul irisului. Tocmai de aceea, modificările în funcţionarea organelor vor fi însoţite şi de modificări în zonele corespondente de proiecţie de la nivelul irisului.
Textura şi densitatea fibrelor irisului, neregularităţile acestora, petele de culori diferite, forma pupilei, pot oferi indicaţii importante despre starea globală de vitalitate şi sănătate a organismului, precum şi despre localizarea şi nivelul de dezechilibru al diferitelor organe şi sisteme.
De multe ori, prin studierea irisului putem obţine indicii despre afecţiuni care se vor putea instala în viitor, dacă nu se face nimic pentru prevenirea lor, sau unele indicii despre vulnerabilităţi moştenite ale diferitelor organe.
Diagnosticul în iridologie diferă principial de cel medical clasic, prin faptul că în iridologie nu se urmăreşte cu prioritate încadrarea strictă a specificului afecţiunii, ci identificarea nivelului de dezechilibru al unui organ sau sistem (afectare acută, cronică, stadiu degenerativ), tendinţă către un dezechilibru, precum şi corelaţia dintre diferite sisteme corporle cu funcţionare defectuoasă. Toate acestea trebuie să fie în mod necesar corelate, desigur, cu simptomatologia efectivă.
Irido-diagnosticul nu înlocuieşte metodele clasice de diagnostic, ci le completează, ajutându-ne astfel să avem “dintr-o privire” o viziune globală asupra stării de sănătate a fiinţei. Se poate spune, astfel, că ochii nu sunt numai “oglinda sufletului”, ci şi o oglindă fidelă a întregii fiinţe.
sursa:amnro.net

SUNETELE NATURALE

PUTEREA VINDECĂTOARE TAINICĂ A SUNETELOR DIN NATURĂ

Dintre cele cinci tipuri de senzaţii, sunetul reprezintă cea mai elevată formă de contact senzorial. Tocmai de aceea, ea este cel mai potrivit vehicul sau purtător de informaţie. Sunetele reprezintă mijlocul cel mai potrivit prin care se realizează comunicarea în natură. Sunetul este însăşi esenţa comunicării, nu doar în lumea umană prin limbajul articulat, ci şi în lumea păsărilor, animalelor, peştilor şi chiar în lumea insectelor şi a plantelor.
Sunetele, organizate în ceea ce numim limbaj, asigură forme diferite de comunicare în lumea vie. În natură există o permanentă “conversaţie” între fiinţele şi elementele care o alcătuiesc, însă cel mai adesea sunetele emise depăşesc pragurile fizice sonore, accesibile fiinţei umane din punct de vedere senzorial şi de aceea noi nu auzim aceste sunete. Expresia “tăcut ca peştele”, spre exemplu, era valabilă doar atunci când nu se ştia că în realitate peştii sunt foarte gălăgioşi. Găsirea hranei, evitarea pericolelor, conduita de împerechere implică emiterea unor sunete specifice, dincolo de aspectul percepţiei auditive umane.
Conştientizând lumea înconjurătoare doar în limitele în care ne-o relevă simţurile fizice, noi suntem înclinaţi s-o reducem numai la această întindere. Însă realitatea (chiar şi numai cea fizică) se situează mult dincolo de porţile simţurilor noastre.
Urechea umană este capabilă să perceapă sunete a căror frecvenţă se situează între 16 şi 20000 Hz. Sub această scară se găsesc „infra-sunetele” şi deasupra sa „ultra-sunetele”. Nici unele, nici altele nu sunt auzite de om. Alte animale se folosesc de aceste sunete pentru comunicarea între ele.
Delfinii se înţeleg emiţând sunete pe frecvenţe situate între 150 000 şi 155 000 Hz. Datorită acestei sensibilităţi ei percep în apă obiecte foarte mici. Despre delfini se spune că sunt foarte „palavragii” şi că vorbesc mai tot timpul. Datorită comunicării ce se realizează prin ultrasunete lumea adâncurilor nu mai este doar o lume a tăcerii.
Alte vietăţi, fluturi sau insecte folosesc infra-sunete. De exemplu, aparatele pentru alungat ţânţarii se bazează tocmai pe imitarea sunetului de alarmă al ţânţarului în registrul infrasunetelor.
Este deci uşor de imaginat dimensiunea vacarmului sonor care există în natură şi de care urechea noastră este ferită prin determinarea precisă a spectrului de percepţie sonoră.
De asemenea, şi lumea plantelor este sensibilă la sunete, atât din spectrul audibil cât şi dincolo de acesta. Sunt cunoscute reacţiile favorabile ale plantelor în prezenţa unei muzici armonioase şi dezaprobarea lor atunci când sunt bombardate de sunete nearmonioase. Prezenţa lor în natura neinvadată de obiceiurile nenaturale ale omului face ca ele să se dezvolte armonios şi să fie fericite în mediul lor specific. Plantele generează şi ele anumite sunete. Creşterea şi dezvoltarea corpurilor lor vegetale este însoţită de anumite sunete din domeniul infrasunetelor. Simpla trecere prin iarbă, care declanşează foşnetul binecunoscut al ierbii călcate, este pentru universul sonor al lumii vegetale întocmai ca o furtună pentru universul sonor uman.
Chiar dacă după aceste precizări constatăm că banda de frecvenţă a audibilului uman este restrânsă, totuşi în acest spectru există o mare bogăţie de comunicare sonoră.
Orice sunet trebuie să aibă o sursă care să-l genereze. Trebuie să existe o anumită mişcare sau vibraţie care să-l producă şi să-l întreţină. Existenţa sunetelor naturale armonioase este strâns legată de preexistenţa unor aşa-zise programe sau fenomene care să le genereze. Cel mai accesibil constant şi care este generat de programul curgerii unui râu este susurul apei. În funcţie de modul de curgere, apa generează un sunet relativ constant.
Sunetul apei curgătoare este extrem de binefăcător pentru fiinţele umane care îşi utilizează în mod preponderent sau chiar excesiv mintea senzorială şi intelectul. Sunetul constant pătrunde în minte şi astfel amplifică fluiditatea gândirii şi ajută foarte mult la îndepărtarea modurilor obsesive de gândire şi a tensiunilor mentale datorate eforturilor intelectuale. Sunetul apei curgătoare conferă totodată fiinţei umane o stare de dinamism constant şi induce echilibrul necesar realizării acţiunilor eficiente şi de durată. Sunetul apei curgătoare de munte ne trezeşte tenacitatea care este capabilă să mute munţii din loc.
O altă sursă sonoră naturală este vântul. El generează sunete specifice, prin mişcarea aerului antrenat sau sunete indirecte prin foşnetul frunzelor copacilor sau prin pătrunderea în anumite locuri mai strâmte. În general, sunetul vântului este caracterizat de variabilitate. Audierea lui implică perioade de ascultare atentă alternată cu perioade de căutare şi aşteptare. Audierea sunetului vântului are un rol stimulator.
Se adaugă acestora sunetele generate de felurite fenomene ale naturii: tunetele, ploaia, furtunile şi în special sunetele vieţuitoarelor din natură. Cel mai accesibil şi în acelaşi timp cel mai plăcut urechii umane este cântecul păsărilor. Se spune că păsările nu cântă nici pentru plăcerea lor nici pentru plăcerea noastră. Ele cântă pentru a-şi declara teritoriul. Cântecul păsărilor ne încântă pentru că el ne oferă o poartă către comunicarea cu lumea vie a naturii. Cântecul păsărilor reprezintă o modalitate de comunicare cu grupul, multe dintre semnificaţiile sale fiind descifrate ca fiind anunţarea unui teritoriu ocupat sau chemarea iubitei. Cântecul păsărilor are adeseori valenţe afective pe care noi le putem recepta şi care ne armonizează profund.
După cele câteva exemplare oferite este important să punctăm faptul că prin dinamizarea stării de receptivitate subtilă elevată faţă de sunetele naturale armonioase, noi vom beneficia totodată şi de accesul la dimensiunea subtilă informaţională a semnificaţiei lor. Mai mult decât celelalte tipuri de senzaţii, percepţiile sonore se trezesc cel mai uşor în fiinţă semnificaţii de ordin mental, psihic sau spiritual. Tocmai de aceea vom remarca faptul că prin dinamizarea acestei disponibilităţi de a asculta în mod superior natura în fiinţa noastră se trezeşte totodată posibilitatea accesului mult mai rapid către nivelele inteligenţei superioare.
Ascultând astfel sunetele naturale armonioase vom putea descoperi semnificaţii până atunci nebănuite şi ne vom armoniza extraordinar de mult psihicul şi mintea. Vom remarca o îmbunătăţire a creativităţii şi a funcţiilor mentale şi o mare forţă vitală pe care noi am captat-o chiar prin intermediul sunetelor.
De exemplu, atunci când un prieten ne vorbeşte despre o stare de iubire pe care tocmai a trăit-o plenar, acest sentiment ni se transmite şi nouă şi noi suntem însufleţiţi de starea comunicată de el. În mod similar, şi natura - prieten şi ajutor al omului - ne comunică prin sunete, ipostazele minunate pe care le are. Ciripitul păsărilor ne spune parcă: "Veniţi în această lume a libertăţii şi frumuseţii", "Aici este loc pentru fiecare" sau sunetul cascadei ne transmite că forţa apei din adâncuri poate genera o mare putere interioară. La fel, vântul ne comunică ce înseamnă capacitatea pătrunzătoare şi forţa dinamică a vieţii, care poate pătrunde în orice loc şi care, în fiinţa umană, ia forma entuziasmului.
Ştiind că întotdeauna, în fiecare sunet natural armonios se află o semnificaţie, noi vom fi din ce în ce mai mult atraşi de universul sonor al naturii. Vom descoperi astfel noi şi noi surse de încântare, prin contemplarea celor mai variate sunete naturale armonioase.
sursa:amnro.net

DARURILE PRIMAVERII

Primăvara - anotimpul renaşterii

Noi şi Natura
Suntem intim legaţi de Natură, indiferent că ne-am "retras" între zidurile oraşelor sau că am rămas apropiaţi de ea. Tot ce se petrece de-a lungul zilei şi al anotimpurilor în Natură se reflectă misterios în modul de desfăşurare al complexelor procese metabolice din organism.
Observarea strânsei legăturii dintre ciclurile naturale şi fiziologia umană pare a aparţine mai degrabă terapiilor tradiţionale, aşa-zis empirice, însă ea este de fapt cuprinsă într-o ramură foarte nouă a ştiinţelor medicale numită cronobiologie care se ocupă cu studiul ciclurilor biologice. Datorită acestor cunoştinţe ştim azi că pentru a avea eficienţă maximă, fiecare tip de terapie este necesar să fie administrată într-un anumit moment al zilei sau al anului, în funcţie de ciclurile fiziologice umane. Cunoaşterea acestor cicluri a fost mult aprofundată şi azi se cunoasc cele mai indicate perioade ale zilei pentru a consuma alimente lichide sau solide, gătite sau crude, pentru a munci sau a ne odihni şi chiar şi pentru a lua diverse remedii sau pentru a realiza proceduri terapeutice astfel încât ele să aibă eficienţă maximă.

Observarea atentă
Secretul determinării precise a acestor momente optime constă de fapt în observarea atentă a relaţiei care există între ciclurile naturale şi ciclurile fiziologice umane. S-a constat faptul că cel mai indicat moment pentru a realiza ceva este exact acela care corespunde înclinaţiei naturale a organismului spre acel proces, moment care de regulă corespunde cu ceea ce se petrece similar în întreaga natură.
De exemplu, cel mai indicat moment din zi pentru a consuma o hrană consistentă este amiaza. Atunci organismul este cel mai dispus să digere şi să prelucreze hrana. El corespunde de fapt unui maxim de activitate şi în natură, care se reflectă într-un maxim al activităţilor metabolice ale organismului. Nu se petrece acelaşi lucru dacă vom mânca copios seara, înainte de a ne culca, moment în care organismul este mai înclinat să îşi reducă intensitatea proceselor metabolice, pregătindu-se pentru refacerea din timpul somnului. Dacă vom proceda în acest mod greşit, vom forţa trupul să digere alimente într-un moment nepotrivit şi drept consecinţă ne vom trezi dimineaţa cu o senzaţie de greutate, cu o stare de discomfort general şi poate chiar cu o indigestie.

Un timp pentru toate
Aşadar există un timp pentru toate, după cum spuneau înţelepţii.
Există un anume timp pentru a semăna şi altul pentru a culege roadele, unul pentru a munci şi un altul pentru a te odihni, unul pentru a rezolva probleme complicate şi un altul pentru a visa. Există chiar şi un timp în care te poţi îmbolnăvi, el fiind de fapt acela în care alegi să acţionezi în contradicţie cu Natura şi altul în care poţi să te vindeci, acesta fiind momentul în care alegi să te integrezi din nou în armonia Naturii.
În această ordine de idei, ne propunem în continuare să descoperim împreună tainele primăverii, pornind de la observarea atentă a tot ceea ce se petrece în mod firesc în Natură în această perioadă a anului şi corelând aceste observaţii cu ciclurile fiziologice ale organismului.
PRIMAVARA

Primăvara este prin excelenţă anotimpul renaşterii. Este timpul în care tot ceea ce s-a sfârşit în toamnă, se transformă şi reînvie din seminţele fertile pe care le-a păstrat în taină pământul. Oare ce determină şi ce susţine această reînnoire a fiecărei primăveri?
Mulţi dintre noi ştim că pentru a permite semănăturilor să se dezvolte deplin, ogarele trebuie eliberate de toate resturile uscate sau putrezite, chiar înainte de semănat. Pe ţarinile lăsate la voia întâmplării, iarba va înverzi mult mai târziu decât grâul din ogorul curăţat şi îngrijit.
După cum vedem, primăvara ne învaţă că pentru a avea în toamnă roade bogate e necesar ca acum să curăţăm şi să fertilizăm grădina. Dacă Natura are nevoie de această purificare pentru a renaşte în toată plenitudinea ei, înseamnă că şi organismul nostru reflectă undeva această necesitate care apare pe parcursul primăverii.
Într-adevăr, la sfârşitul iernii, corpul nostru este oarecum încărcat de "greutatea" alimentelor consistente şi conservate consumate pe tot parcursul iernii. El simte nevoia unei curăţări şi a unei înnoiri pe care ne-o transmite adesea ca mesaj tainic sub forma unei stări de oboseală de fond, adică sub forma aşa-numitei "astenii de primăvară". În mod paradoxal, această stare nu trece, dacă ne hrănim consistent şi copios, ci dacă alegem să consumăm o hrană uşoară şi purificatoare formată din salate de crudităţi, sucuri proaspete, urzici, lobodă, păpădie etc.
Aşadar, cea mai firească modalitate de ne curăţa organismul în acest anotimp al purificării şi al renaşterii este tot hrana "cea de toate zilele", aleasă înţelept. Într-un mod surprinzător dar minunat Natura ne oferă cea mai purificatoare hrană din an chiar primăvara.

Seva vieţii
Tocmai după topirea zăpezilor, înainte ca mugurii să se desfacă, primim cel mai timpuriu dar şi cel mai eficient dar depurativ al Naturii: seva arborilor. Cea mai recunoscută în acest sens este seva de mesteacăn (Betula sp.). Mestecenii ne vorbesc despre puterea lor chiar prin înfăţişare. Culoarea albă a scoarţei care îi îmbracă ne duce cu gândul la puritate iar netezimea ei ne inspiră prospeţime.
Seva de mesteacăn poate fi strânsă doar în această perioadă a anului, înainte de înfrunzire, deoarece doar acum este suficient de fluidă. Ea are virtuţi purificatoare şi regeneratoare extraordinare, putând fi consumată de către oricine, sănătos sau bolnav, tocmai pentru a drena toate deşeurile acumulate în timpul anului în trup. Este deosebit de utilă celor care suferă de diverse afecţiuni cum sunt: dermatite şi eczeme cronice, constipaţie, reumatism, artite, boli renale cronice, celulită, hipertensiune arterială şi chiar variate tumori benigne sau maligne. În toate aceste boli cronice sau degenrative există în corp acumulări mari de toxine, strânse adesea într-un timp îndelungat şi pe care organismul nu le mai poate elimina singur, fără a fi ajutat.

Plantele primăverii
Un alt dar al primăverii, cunoscut şi apreciat de mulţi sunt urzicile tinere (Urtica dioica), bogate în vitamine, utile în anemie, diabet zaharat, obezitate, litiaze renale, reumatism, gută, eczeme cronice, afecţiuni hepatice, splenice, biliare, colite, ulcere, congestii pulmonare, tumori.
Păpădia (Taraxacum officinale) se numără printre primele flori de care ne bucurăm primăvara. Frunzele sale se pot adăuga la salate, alături de frunzele altor plante primăvăratice: frunze tinere de traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), de ciuboţica cucului (Primula veris), de cicoare (Cichorium intybus), rotunjoară (Glechoma hederacea), salată (Lactuca sativa), spanac (Spinacia oleracea), fumariţă (Fumaria officinalis), creson (Lepidium sativum), năsturel (Nasturtium officinale), hrean (Armoracia rusticana), leurdă (Allium ursinum), usturoiţă (Alliaria officinalis), lobodă (Chenopodium sp.), măcriş (Rumex acetosa), măcrişul-iepurelui (Rumex acetosella), ştevie (Rumex patientia), usturoi verde (Allium sativum), ceapă verde (Allium fistulosum).
Toate acestea pot fi folosite în cadrul curelor de primăvară, singure sau combinate, sub formă de salate sau de sucuri realizate din frunze amestecate în blender cu apă de izvor. Le putem utiliza pe toate, în scop purificator preventiv sau să alegem din ele acele plante care au efecte terapeutice mai ales în anumite boli de care suferim.

Darul primăverii
Care e însă darul tainic al primăverii pentru aceia care înţeleg necesitatea curelor depurative realizate în această perioadă? Este fără îndoială renaşterea. Primăvara culminează pentru creştini cu cel mai important praznic al anului: Sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos. Cel ce şi-a purificat trupul folosind resursele Naturii va fi pregătit cum se cuvine să renască în suflet şi în duh la această Mare Sărbătoare a Învierii. Bunii creştini îşi curăţă acum casele, îşi înnoiesc straiele şi postesc, purificându-şi astfel şi trupurile pentru a întâmpina cum se cuvine Sărbătoarea Renaşterii în Duh. Şi pentru că tot ceea ce Dumnezeu face este plin de înţelesuri adânci, poate că taina primăverii este de fapt această Înviere a Sufletului şi a Spiritului care învinge Moartea, ea fiind urmarea firească a renaşterii ce are loc în Natură şi în cei ce o înţeleg.
sursa: amnro.net

BIORITMUL UMAN

ATRIBUTELE DE BAZĂ ALE CELOR TREI CICLURI PRINCIPALE

CICLUL FIZIC-VITAL
Ciclul fizic-vital al bioritmului uman are perioada de 23 zile.
Acest ciclu corespunde variaţiei forţei fizice a individului, vitalităţii, abilităţii, rapidităţii şi performanţelor mişcării fizice, rezistenţei corpului fizic la acţiunile agenţilor patogeni. Ciclul fizic-vital corespunde unei stări fizice bune a organismului.
În faza pozitivă, în cursul primelor 11 zile şi jumătate ale acestui ciclu, omul se simte viguros, înregistrează o creştere vitală şi realizează cu succes activităţile fizice. În această fază el suportă cu uşurinţă oboseala şi suferinţele fizice, putând depune chiar şi eforturi fizice mari, fără a ajunge la stări de devitalizare. De asemenea, corpul fizic prezintă o rezistenţă crescută la acţiunile diferiţilor agenţi patogeni.
În a doua jumătate a ciclului, în faza negativă, a cărei durată este tot de 11 zile jumătate, omul este într-o formă fizică şi vitală mai puţin bună. Rezervele de energie fiind reduse, el resimte frecvent senzaţie de oboseală şi de slăbiciune vitală. În această fază suportă mai greu durerea, suferinţele fizice şi este mult mai sensibil la îmbolnăviri.
Între faze, zilele critice reprezintă timpii în care bascularea dintre aspectele de semn contrar se manifestă prin manifestări nefavorabile. În ziua critică, situată în mijlocul perioadei ciclului, omul este pasibil de a avea dificultăţi datorită slăbirii puterii sale vitale. De asemenea, în ziua critică omul poate fi pus în situaţii dificile din punct de vedere vital, tocmai datorită stării de instabilitate, specifică trecerii de la o fază la alta.

CICLUL EMOŢIONAL-ENERGETIC
Ciclul emoţional-energetic are perioada de 28 zile.
Acest ciclu indică variaţia sensibilităţii, a echilibrului psihic, a dispoziţiei emoţionale, a capacităţii de percepţie senzorială, îndreptată atât asupra a lumii exterioare, cât şi a universului interior. În general, acest ciclu corespunde variaţiilor pe care le înregistrează nivelul energetic-emoţional şi sistemul nervos al omului.
În faza pozitivă, adică în primele 14 zile ale ciclului, omul se bucură de o stare de bună-dispoziţie şi este înclinat spre stări de calm şi optimism. Se observă influenţe favorabile asupra funcţionării întregului sistem nervos. Sentimentele, starea de cooperare, emotivitatea şi alte manifestări ale psihicului sunt mult mai accentuate.
În a doua fază a ciclului, adică în faza negativă, omul tinde să îşi recupereze rezervele psihice şi energetice consumate anterior, fiind de regulă sensibil, uneori chiar uşor iritabil, alteori gata de a exploda, în general având o atitudine negativă nemotivată.
Zilele critice ale acestui ciclu reprezintă momente în care omul trebuie să îşi controleze cu atenţie manifestările emoţionale şi nervoase, sub orice formă ar fi ele. În ziua critică, situată la mijlocul ciclului, între cele două faze, el are o energie mult redusă şi prezintă o slăbire a reflexelor, precum şi o capacitate mai scăzută de reacţie la stimulii exteriori. O asemenea manifestare se observă şi în ziua critică, datorită instabilităţii caracteristice trecerii de la o fază la alta.

CICLUL MENTAL-INTELECTUAL
Ciclul mental-intelectual are perioada de 33 zile.
Acest ciclu afectează vivacitatea mentală, capacitatea de învăţare şi de asimilare a cunoştinţelor, memoria, judecata raţională, creativitatea mentală, logica şi manifestările analitice ale gândirii.
În prima fază, cea pozitivă, a cărei durată este de 16 zile jumătate, omul învaţă mai uşor, fiind mai apt de a asimila noi cunoştinţe. El gândeşte mai uşor, fără eforturi, ideile îi sunt clare, memoria mai bună, spontaneitatea mentală mult mai vie. Această fază este caracterizată în special printr-o capacitate sporită de creativitate mentală şi disponibilitate către descoperire.
În faza negativă, cu durata tot de 16 zile jumătate, puterea de concentrare este mai slabă, omul trebuie să facă eforturi pentru asimilarea noilor cunoştinţe, care se întipăresc mai greu în minte. În munca intelectuală, omul oboseşte mult mai repede în această fază decât în cea anterioară. De asemenea, atenţia este mai greu fixată, fapt care face ca individul să aibă un randament scăzut în activitatea mental-intelectuală.
sursa:amnro.net

SOMATOMETRIA ŞI MEDICINA NECONVENŢIONALĂ

DOMENIILE DE APLICABILITATE

Somatometria poate fi definită simplu, ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi ale segmentelor sale. Informaţiile furnizate de somatometrie sunt utilizate în ziua de azi mai ales în domeniile de interferenţă ale medicinei cu arta, cultura, psihologia, tehnica, de exemplu: anatomia artistică, antropologia, fiziognomia (utilizată chiar şi în criminalistică), ergonomia etc.
Pe de o parte somatometria oferă date obiective, certe, reproductibile la măsurări succesive, exacte, care sunt utilizate în medicina imagistică (de exemplu dimensiunile organelor interne la ecografie, realizarea secţiunilor topografice anatomice – la tomografia computerizată, previziunea creşterii în înălţime prin măsurarea realizată pe dimensiunea pumnului copilului, măsurarea imaginilor patologiei tumorale, chistice, litiaza (de exemplu pietre la ficat, rinichi) etc.)
Pe de altă parte somatometria utilizează o interpretare corelativ-intuitiv-statistică a datelor ca în fiziognomie (de exemplu persoanele cu urechile de dimensiuni mari–înalte sunt mai longevive). Ultima interpretare amintită deşi este una mai subiectivă decât datele obiective utilizate în imagistică, subiectivitate provenită din caracterul predictiv, este totuşi, importantă pentru medicina clinică. De exemplu, în semiologie se cunoaşte că emfizemul pulmonar poate fi diagnosticat clinic pornind de la imaginea plastică de „torace în butoi“, cu diametrele crescute în dimensiuni, unghiul subcostal mai deschis, spaţiile intercostale micşorate, distanţa redusă între cartilajul tiroid al laringelui şi stern.
Alte utilizări ale somatometriei vizează domeniul istoriei, arheologiei, antropologiei (măsurarea estimativă a înălţimii populaţiilor din vechime – prin măsurarea dimensiunilor scheletelor). Corelarea fiziognomiei cu psihologia şi prelucrarea statistică a datelor a permis chiar realizarea unor programe pe computer care pot recunoaşte sau confirma aptitudinile individuale în cadrul unor testări psihologice mai amănunţite.


PROPORTIILE CORPULUI FIZIC UMAN

Proporţiile corpului indică anumite potenţialităţi fizice, dinamice şi energetice, care sunt utile în stabilirea nivelului de sănătate şi al performanţelor fizice (de exemplu în sport, în medicina astronautică). Dimensiunile corpului şi segmentelor sale ne pot indica date foarte importante pentru medicina naturală, utile în vederea stabilirii exacte a tipului constituţional, în aprecierea vitalităţii fiinţei umane, în estimarea gradului probabil de reacţie la tratament, a potenţialului vital, care poate fi mobilizat în cursul procesului de vindecare.
Terapeuţii din domeniul medicinei naturale utilizează informaţiile oferite de somatometrie cel mai frecvent într-un mod intuitiv. Cu toate acestea somatometria este totuşi, o disciplină exactă, lucru dovedit atât în ştiinţa milenară ayurvedică, cât şi în medicina tradiţională chineză.
Tradiţia orientală a urmărit cu înţelepciune stabilirea de măsuri corporale proporţionale, individuale, valabile pentru fiecare om în parte, văzut ca un întreg.
De exemplu, măsura de bază utilizată în acupunctură este CUN-ul (se pronunţă ţân) şi este egală cu distanţa dintre pliurile de flexie ale falangei mijlocii a degetului medius (mai simplu – lăţimea maximă a policelui). Cun-ul este utilizat în acupunctură pentru localizarea exactă a punctelor de acupunctură şi meridianelor faţă de repere anatomice fixe (de exemplu, punctul S 36 Zusan Li este situat pe faţa antero-laterală a gambei la 3 cun sub capul osului perineu).
Acupunctura chineză utilizează somatometria şi pentru aprecierea dimensiunilor organelor interne, prin măsurarea distanţelor dintre anumite repere de pe corp. Acestea sunt câteva dintre cele mai valoroase date pe care le furnizează până acum somatometria practicianului din domeniul medicinei naturale.


REPERE IN SOMATOMETRIE

În lucrarea de acupunctură tradiţională chineză Ling-Shu (Pivotul spiritului), cap. 4, paragraf 14 - „Măsurile oaselor“ sunt date nişte repere fundamentale. [De la nivelul articulaţiei sternoclaviculare (furculiţa sternală) şi până la apendicele xifoid sunt 9 cun. Această măsură determină lărgimea toracelui. Dacă distanţa (proporţională) este mai mică, plămânii sunt mai mici].
Aprecierea dimensiunii plămânilor este fundamentală, deoarece prin ei omul absoarbe energia Qi (prana) şi oxigenul care întreţin viaţa. În acupunctura tradiţională, plămânii sunt organul energetic care protejează celelalte organe de boli, de aceea respiraţia sănătoasă este indispensabilă bunăstării, şi tocmai de aceea disciplina respiratorie a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în Orient (ramura PRANAYAMA din Yoga), fiind o metodă de bază în prevenirea bolilor şi promovarea longevităţii.
În continuare, lucrarea Ling-Shu precizează: [De la apendicele xifoid până la ombilic distanţa este de 6 ½ cun. Dacă distanţa (proporţională) e mai mare , stomacul e mai mare. Dacă distanţa este mai mică stomacul este mai mic.]
Stomacul este considerat în acupunctură „depozitul cerealelor“, un organ cavitar (Fu), yang – care este corelat cu energia (Qi). Stomacul este împărţit de către acupunctori în 3 porţiuni: iniţială (de aport), medie (de depozit şi preluare) şi finală (de eliminare). Cele 3 porţiuni ale stomacului au fost corelate cu cei 3 încălzitori (Trei focare), adică organul energetic de control şi integrare (superfuncţie) a energiilor fiinţei, care nu este cunoscut în medicina europeană, şi care nu are o corespondenţă anatomică directă.
Prin relaţia de corespondenţă stomac – TF (trei focare) se activează funcţiile organelor digestive. Cercetările moderne din gastroenterologie au stabilit că la nivelul stomacului există o funcţie autonomă, vegetativă de emisie ritmică a impulsurilor electrice, care comandă peristaltismul digestiv. Aceste date moderne confirmă viziunea tradiţională chineză şi indică de asemenea că punerea în repaus a stomacului prin post alimentar poate să ducă la purificarea structurii individuale, prin reglarea armonioasă a ritmului natural al energiei Qi (sau PRANA, aşa cum este numită în sistemul YOGA).
Având în vedere corelaţiile anterioare interesante şi semnificative, ne vom referi în continuare la câteva repere oferite de medicina tradiţională orientală şi care corelate cu somatometria îl pot ajuta mult pe practicianul de medicină naturală în aprecierea crectă a energiei vitale.
Capul
Capul este cel mai uşor de observat şi oferă multe date corelate cu o bună vitalitate:
-dimensiunea armonioasă, dar impunătoare a capului;
-părul lucios, rezistent, des;
-tenul curat, lucios (discret), cu ţesut subcutanat bine reprezentat (obraji „cărnoşi“);
-ochii mari, parcă „umpluţi cu lapte“, blânzi, indică tipul constituţional cel mai favorabil, atunci când sunt asociaţi cu un corp robust, armonios;
-culoarea căpruie a ochilor cu reţeaua densă a irisului şi absenţa petelor pe iris;
-gura de lăţime mai mică indică o mai bună vitalitate;
-dinţii regulaţi, sănătoşi, fără carii indică o armonie a energiei vitale în corp;
Alte părţi ale corpului
-membrele cu un tonus muscular bun (ferm);
-robusteţea degetului mare,
-unghiile-pătrat-rotunjite, rezistente (nu sunt casabile);
-umeri şi şolduri robuste, cu braţe şi coapse bine dezvoltate în armonie cu celelalte segmente ale membrelor;
-articulaţiile mari, rotunjite, elastice, care la mobilizare „nu pocnesc“, cu ligamente robuste;
-coloana vertebrală,dreaptă, suplă, elastică, cu procese vertebrale mai rotunjite (nu ascuţite-fine) indică deasemenea o bună vitalitate;
-toracele bine dezvoltat, cu umeri laţi, robust fără „înfundări “ ale sternului;
-abdomen suplu, elastic fără prea multe depozite adipoase, cu talie conturată în mod egal;
-organele genitale indică de asemenea, fidel, potenţialul vital al fiinţei umane; tradiţia împarte în 3 tipuri tipologia organelor genitale – mari, medii şi mici, insistând în a preciza că pentru o viaţă sexuală împlinită este necesară potrivirea fizică dintre bărbat şi femeie la acelaşi nivel al dimensiunilor şi al potenţialului vital.

Datele enumerate mai sus orientează practicianul în etapa analizei somatometrice, realizând pe baza ei o justă apreciere a energiei vitale a fiinţei. Datele reţinute de către practician servesc la întregirea imaginii tipului constituţional al pacientului şi orientează apoi în stabilirea naturii şi intensităţii procedeelor terapeutice (de exemplu masaj), stabilirea tipului de băi şi dietă necesare pentru fortificare, a plantelor care sunt indicate, estimarea intensităţii şi modalităţii de purificare a organismului, a necesităţilor profilactice, estimarea longevităţii etc.
sursa:amnro.net

RETETE

Reţete pentru regimul Oshawa
Articol preluat de pe yogaesoteric.net
Regimul Oshawa este adoptat periodic de mulţi yoghini pentru efectele sale de purificare şi solarizare. Ceea ce noi numim „regimul Oshawa” este de fapt cel mai sever (al şaptelea) dintre regimurile alimentare propuse în scop terapeutic de celebrul medic japonez George Oshawa. Această veritabilă cură purificatoare presupune ca, timp de 10 zile, să consumăm numai grâu, orez, mei şi hrişcă (adică numai cereale yang). Pentru cei care ţin acum acest regim, înainte de sărbătorile de iarnă, oferim câteva reţete inedite numai cu cereale yang. Pentru cei care nu sunt deloc familiarizaţi cu acest regim, începem cu câteva elemente introductive.

Regimul nr.7 al dr. George Oshawa din Japonia este un regim alimentar sever, dar totodată foarte eficient în eliminarea a aproape tuturor bolilor produse de excesul de energie YIN, inclusiv CANCERUL, şi permite totodată o echilibrare gradată a fiinţei din punct de vedere energetic (YIN-YANG).

Regimul prevede ca pe o durată de 10 zile să se consume exclusiv cereale yang: grâu, orez, hrişcă şi mei în orice combinaţie sau proporţie dorim, fierte sau coapte, singurul ingredient admis fiind sarea. Acest regim poate fi repetat de mai multe ori (în grupe de câte 10 zile) cu o pauză de trei până la 5 zile între două astfel de grupe, timp în care se pot consuma şi alte alimente, de preferinţă tot YANG, până când se obţine efectul dorit, adică eliminarea definitivă a bolii sau a dezechilibrului cu care ne confruntăm.

Efectele regimului Oshawa

Pe lângă faptul că înlătură aproape orice boală, acţiunea acestui regim este extrem de purificatoare; traseele subtile energetice din corpul uman (NADI-urile) sunt curăţate de multe impurităţi care îngreunează circulaţia energiei subtile prin corp. Această purificare generală are drept efect imediat o limpezime şi o claritate considerabilă a minţii; digestia devine mai bună, secreţiile hormonale sunt reglate. Ochii devin strălucitori, iar tenul devine curat şi luminos; fiinţa simte o inexplicabilă forţă şi poftă de viaţă, străine ei până atunci.

Este posibil ca la începutul realizării acestui regim să apară, la unele fiinţe umane, reacţii fiziologice neplăcute, uneori chiar violente, datorate în special unei purificări intensive şi unei dezintoxicări masive a corpului. Continuând însă cu tenacitate acest regim, aspectele neplăcute vor dispărea destul de repede, ele cedând locul unei cu totul alte condiţii fizice, psihice, mentale şi chiar unui metabolism diferit, mult îmbunătăţit. Chiar şi cei sănătoşi ar trebui să recurgă la cel puţin două astfel de regimuri Oshawa (de câte 10 zile) pe an, pentru o reîmprospătare şi o purificare generală a organismului.

Atragem atenţia încă o dată că în acest regim nu trebuie să se consume decât: grâu, orez, hrişcă şi mei şi absolut nimic altceva! Ca lichid, trebuie să se consume doar apă, de preferinţă cât mai pură. În continuare vă vom prezenta şi câteva reţete de preparate Oshawa.

Reţete:

În afară de reţetele cunoscute cu grâu, orez, hrişcă sau mei fierte în apă cu sare, vă mai prezentăm în continuare o serie de reţete mai elaborate care vă vor face mai facilă abordarea acestui regim.

1.Grâu, hrişcă sau mei copt

Se spală foarte bine grâul şi se pune în tigaie cu sare, în strat subţire, atât cât să o acopere. Se pune pe foc puternic şi se amestecă în continuu cu o lingură de lemn. Este foarte important ca focul să fie puternic, pentru ca bobul să devină crocant şi nu tare. Se coace până când boabele de grâu plesnesc toate şi îşi schimbă uşor culoarea. Se verifică dacă grâul a devenit crocant şi uşor de mestecat. Trebuie să aveţi grijă să îl luaţi de pe foc înainte de a se arde, deoarece începe foarte rapid să se închidă la culoare după ce s-a evaporat apa din boabele de grâu.
Pentru hrişcă sau mei se procedează analog, cu precizarea că acestea trebuiesc coapte fără a fi fost umezite în prealabil. În schimb, se adaugă sarea umezită pentru ca aceasta să adere la boabele de hrişcă sau mei.

2.Turtiţe din grâu

Se macină fin grâul (cu ajutorul unei râşniţe mecanice sau electrice), până devine făină. Se face o cocă din apă, sare şi făină de grâu complet, care trebuie să fie elastică, nici prea moale, nici prea tare. Se lasă cca. 2 ore să stea, până ce glutenul din făină face priză, după care se fac turtiţe care se coc fie în tigaie, fără ulei, la foc mic, fie în cuptor (care a fost încins din timp), iar tava în care se pun turtiţele sau covrigeii trebuie să fie şi ea fierbinte.Dacă se coc în tigaie, se recomandă ca turtiţele să fie cât mai subţiri. La cuptor se pot face covrigi, batoane sau orice alte forme. Se procedează analog în cazul turtiţelor din hrişcă. Se recomandă să se facă turtiţe din făină de grâu amestecată cu făină de hrişcă sau/şi cu făină de mei, făina de grâu fiind în proporţia cea mai mare.

3.Supă de orez cu găluşte de grâu

Dintr-o cantitate mică de făină de grâu integral, apă şi sare se face o cocă moale (mai moale decât cea pentru turtiţe) şi se lasă să stea 15-25 de minute.Din aceasta se fac găluştele, de mărime cât o nucă, şi se pun în apă clocotită cu sare. Se fierb circa 10 minute, după care se adaugă orez sau făină de orez. Se mai fierbe vreo 10-15 minute, amestecând des dacă am pus făină de orez pentru a nu se lipi. În loc de orez se poate folosi şi hrişcă.

4.Supă de tăiţei de hrişcă

Se prepară din făină de hrişcă măcinată fin, sare şi apă un aluat tare, care apoi se întinde cu făcăleţul pe o masă presărată cu făină. Se rulează apoi foaia obţinută şi se taie felii subţiri. Din aceste felii, când se desfac, se obţin tăiţei care se pun într-o sită şi se scutură de făină. Se mai ţin un sfert de oră să se usuce, apoi se fierb în apă clocotită cu sare timp de 10-15 minute. Opţional se poate adăuga şi o mână de orez pentru a „îmbogăţi” supa.

5.Terci de grâu şi orez

Se pune apă cu sare la fiert. Când clocoteşte, se toarnă, în ploaie, făină din grâu integral şi făină de orez, până se obţine o consistenţă de mămăligă moale. Atenţie! Şi grâul şi orezul se umflă la fiert, astfel încât va trebui să lăsaţi compoziţia mai moale şi să nu puneţi prea multă făină. Se fierbe circa 20-30 de minute, amestecând din când în când. Se poate realiza şi numai din făină de grâu sau numai din făină de orez. De asemenea, se poate realiza şi terci din făină de mei sau amestecat cu făină de grâu sau orez.

6.Terci de hrişcă

Este o mâncare foarte sănătoasă şi delicioasă, care poate fi consumată des în acest regim. Se prepară din făină de hrişcă măcinată peste care se toarnă apă clocotită şi sare. Se amestecă, obţinându-se o compoziţie moale care se lasă la umflat 15-20 de minute. Se observă apoi că făina de hrişcă a absorbit toată apa şi terciul a devenit consistent, fiind foarte gustos şi hrănitor.

7.Cremă de orez
Se prăjeşte moderat orezul până ce devine rumen. Se macină şi se adaugă la făina rezultată trei pahare de apă la patru linguri de făină astfel obţinută. Se fierbe totul aproximativ 25 de minute, adăugând apă dacă mai este necesar. Se sărează în final după gust.

Se mai pot consuma şi următoarele combinaţii:- orez fiert împreună cu făină de grâu, hrişcă sau mei coapte;- grâu fiert împreună cu făină de orez copt;- hrişcă fiartă împreună cu făină de grâu copt;- hrişcă înmuiată în apă rece cu sare timp de minim 1 oră.
sursa:amnro.net

CE ESTE SANATATEA?

Ce este sănătatea? O întrebare la care reflectăm de cele mai multe ori doar atunci cand constatăm (cu durere) că tocmai am pierdut-o...
În acele momente realizăm că am face orice este posibil pentru a o redobândi. De asemenea, conştientizăm (uneori chiar foarte acut) sentimentul vulnerabilităţii noastre. În funcţie de suferinţa sau infirmitatea fizică sau psihică pe care ne-o provoacă boala, lumea înconjurătoare ne poate apare atunci dintr-o perspectivă diferită. Lucruri considerate înainte ca fiind indispensabile sau prioritare devin nesemnificative, chiar copilăreşti, iar altele, care păreau anoste şi „ca de la sine înţelese” devin brusc foarte importante şi complexe.

În unele situaţii grave, cand aflăm de anumite riscuri majore, sau chiar de prognosticul nefast al bolii – viaţa însăşi poate căpăta o cu totul altă turnură. În mod cert vedem lumea cu „alţi ochi”. La o primă vedere (superficială) am zice „cu ochi bolnavi”, dar realitatea este că totuşi, mulţi simţim atunci că suntem mult mai „vii”, că evenimentele din jurul nostru au o altă „savoare”, importanţă sau semnificaţie. Căutăm sprijin şi devenim mai deschişi către alţi oameni, conştientizăm mai bine importanţa atenţiei şi a grijii pe care o primim în special de la cei apropiaţi, devenim la rândul nostru mai binevoitori, mai blânzi, mai atenţi faţă de ceilalţi, poate chiar mai umili...; şi în mod sigur –pentru unii dintre noi poate pentru prima dată în viaţă – ştim ce vrem cu adevărat, fără nici un dubiu:

- Vrem în primul rand să fim sănătoşi!!

Pentru unii cât mai repede, pentru alţii cu orice mijloace şi eforturi, pentru alţii (mai profunzi) cât mai deplin; dar un lucru este cert - atunci înţelegem, cu toţii, în profunzime, ceea ce înţelepciunea populară a consemnat cu mult timp în urmă, sub forma unui aforism: „Un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav” !...
Poate, doar şi pentru această reamintire, „merită” să fim, din cand în cand, ...bolnavi.
Aşadar... Să fim sănătoşi !!
sursa:amnro.net