duminică, 14 octombrie 2007

ARMONIE SI VINDECARE


STAREA DE ARMONIE
ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI AYURVEDA

În viziunea sistemului tradiţional AYURVEDA, starea de sănătate perfectă înseamnă în primul rând o deplină stare de armonie. Ţelul principal acestui sistem de vindecare este nu doar acela de a reda fiinţei umane aflate în suferinţă o stare temporară de confort fizic, psihic sau mintal, deoarece starea de sănătate a unei fiinţe umane nu poate fi redusă doar la o simplă stare de confort sau de bine.
Această ştiinţă milenară – AYURVEDA – urmăreşte să trezească în fiecare fiinţă umană aspiraţia autentică către o stare de armonie profundă şi deplină. Această aspiraţie constant menţinută reprezintă în realitate fundamentul stării veritabile de sănătate.

STAREA DE ARMONIE
Starea de armonie reprezintă o concordanţă, un acord, o potrivire a elementelor componente ale unui întreg. În contextul noţiunilor incluse în ştiinţa milenară a sistemului AYURVEDA, întregul căruia urmărim să-i cunoaştem starea de armonie specifică poate fi ori fiinţa umană, ori o anumită structură vie (a unei plante, spre exemplu), ori o anumită forţă vitală sau energie subtilă, ori un anumit constituent corporal sau o anumită substanţă fizică.
ARMONIA este o categorie filozofică ce exprimă aderenţa părţilor, coerenţa interiorului şi a exteriorului, unitatea conţinutului şi a formei, împăcarea contrariilor. Analizată pe larg în istoria esteticii, ARMONIA este adesea considerată ca fiind un temei, atribut sau efect al frumosului.
„Cele opuse se completează şi se acordă şi din cele discordante rezultă prin proporţionare cea mai frumoasă armonie” (Heraclit).
ARMONIA „constă, pe de o parte, în totalitatea integrată a unor laturi esenţiale, iar pe de altă parte, în pura opoziţie rezolvată a acestora, prin ceea ce ele revelează ca apartenenţă reciprocă, legătură interioară, ca unitate a lor. În acest sens vorbim de armonia formelor, culorilor, tonurilor etc.” (Hegel).
În muzică, ARMONIA este combinarea simultană, îmbinarea melodioasă a mai multor sunete, în conformitate cu anumite legi, care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziţie. Tot astfel, în celelalte arte, armonia este apropiată de ordine, măsură, proporţionalitate, unitate constructivă sau compoziţională.
Ştiinţa străveche a sistemului tradiţional AYURVEDA porneşte de la premiza esenţială conform căreia starea de sănătate veritabilă a unei fiinţe umane este întotdeauna expresia unei armonii depline, care se manifestă atunci în toate planurile. Privind lucrurile din această perspectivă, starea de armonie constituie punctul de referinţă al oricărei evaluări a stărilor fizice, psihice sau mentale ale fiinţei umane.

ARMONIA ŞI VINDECAREA NATURALĂ
Toţi cei care au cunoscut şi au urmat principiile acestui sistem tradiţional au putut verifica la scurt timp după aceea acest adevăr şi l-au putut confirma, în acelaşi timp, chiar prin practica lor. Mai mult decât atât, toţi cei care au atins această stare şi-au putut da seama că nu există în realitate nici un sfârşit sau, cu alte cuvinte, nici un aşa-zis grad ultim al ARMONIEI pe care o fiinţă umană îl poate atinge atunci când se decide să urmeze consecvent principiile de viaţă ale Ayurvedei. Această modalitate de a trăi pune accentul mult mai mult pe prevenirea afecţiunilor decât pe tratament, fără a neglija însă, atunci când este cazul, o cură de vindecare naturală.
Procesul de armonizare, realizat prin metodele tradiţionale ayurvedice, reprezintă chiar o parte integrantă a vindecării, mai ales astăzi, când majoritatea dintre noi suferim de nenumărate şi variate afecţiuni, datorate oboselii, stresului şi care, marea majoritate, au drept cauză principală graba nejustificată, care ajunge în prezent chiar să ne angoaseze clipă de clipă, fără încetare.
Sistemul tradiţional AYURVEDA echilibrează şi reîntinereşte organismul fiinţei umane, reducând astfel susceptibilitatea de boală, mai ales prin întărirea imunităţii şi puterii de autoregenerare a acestuia şi totodată prin dezvoltarea unei capacităţi naturale de a preveni apariţia eventualelor noi afecţiuni, simultan cu stoparea procesului de agravare sau dezvoltare a acelor afecţiuni deja existente.
sursa:amnro.net

Niciun comentariu: