CUM SA NE VINDECAM CIT MAI REPEDE SI CIT MAI DEPLIN

Lector Constantin Aioanei
În tradiţia spirituală este ştiut faptul că orice afecţiune a corpului fizic are şi anumite cauze subtile, profunde, mai precis porneşte de la anumite greşeli pe care respectiva fiinţă le-a făcut de-a lungul timpului şi care s-au concretizat sub forma acelei boli.
Boala trupului este de fapt rezultatul a ceva nepotrivit şi acumulat în profunzimile fiinţei. Ea porneşte de la un mod de a gândi, vorbi sau acţiona incorect, de la atitudini sau tendinţe greşite pe care le-am întreţinut o perioadă mai mare sau mai mică de timp. Nimic nu se petrece în trup fără să existe un motiv mai adânc sau altfel spus o cauză subtilă de boală.
Boala efectivă este de fapt o modalitate de a elimina din fiinţă energiile negative acumulate. Deşi poate fi mai greu de acceptat şi chiar si mai greu de simţit, mai ales atunci când eşti bolnav, totuşi orice afecţiune poate fi privită chiar ca o formă de graţie a lui Dumnezeu deoarece prin intermediul ei ni se atrage atentia către ceea ce avem de făcut ca să ne reîntoarcem la starea naturală de echilibru şi armonie. O dată ce ne vindecăm de o boală fiinţa noastră este curăţată de impurităţi şi chiar sufletul ne este vindecat. Cumva, într-un mod poate mai neplăcut, boala şi suferinţa pe care ea o comportă ne face în sfârşit să renunţăm la ceea ne făcea rău.
De aceea e necesar ca atunci când suntem bolnavi, să căutăm să înţelegem de ce a fost nevoie să ajungem în această situaţie şi ce lecţie avem de învăţat din ea, ce atitudine interioară trebuie sa adoptăm pentru a ne vindeca mai uşor. În primul rând e foarte important să înţelegem că prin intermediul bolii nu suntem pedepsiţi, ci doar puşi într-o situaţie în care e necesar să ne ajutăm singuri, oferindu-ni-se în acelaşi timp şi o motivaţie foarte convingătoare pentru a ne transforma şi a renunţa la greşeală. Dincolo de aspectele exterioare pe care o anumita afecţiune le cere de la noi de genul “fii atent ce şi cât mănânci”, “nu te enerva”, “purificăţi organismul”, există şi o stare mai profundă ce o putem simţi mai ales după ce vindecarea a început să apară.
Aceasta se concretizează prin ceva nou, ceva profund şi minunat ce renaşte în noi, o nouă atitudine faţă de viaţă, faţă de oameni, o stare de puritate, de lumină interioară, de bună dispoziţie, de maturitate şi chiar de credinţă reîntărită în Dumnezeu Tatăl. Aceste stări sunt întotdeauna în strânsă legătură cu lecţia tainică pe care boala ne-a făcut să o învăţăm.
Pentru a grăbi vindecarea este însă mult mai bine să avem o stare de acceptare şi înţelegere superioară a ceea ce ni se petrece ca fiind ceva necesar şi chiar util, decât să ne plângem de milă şi să avem impresia că o nedreptate s-a abătut asupra noastră. Această atitudine pozitivă, de încredere în noi şi în Dumnezeu Tatăl precum şi în puterea tainică a remediilor naturale, adecvate, pe care le folosim, va face ca ceea ce e impur să fie mult mai repede eliminat iar vindecarea deplină, armonia şi echilibrul să reapară cât mai curând.
Astfel vindecarea unei boli ne va aduce nu doar tămăduirea trupului ci şi a minţii şi chiar a sufletului.
Aceasta este de fapt adevărata vindecare a oricărei boli.
sursa:amnro.net